Cine sunt și de ce fac ceea ce fac?
Povestea mea pe scurt
Uneori, cele mai grele începuturi dau naștere celor mai puternice transformări. Povestea mea nu este despre perfecțiune, ci despre curajul de a merge mai departe, de a căuta sens, vindecare și adevăr, chiar și atunci când totul pare confuz.
Venind dintr-o familie disfuncțională, am traversat perioade marcate de adicții și dependențe emoționale. Până la vârsta de 42 de ani am trăit într-o stare de ceață, pe pilot automat, confruntându-mă în mod constant cu anxietatea.
În urma unei situații profund bulversante, am suferit un atac de panică major. A fost momentul care m-a oprit din alergare și m-a forțat să mă privesc cu sinceritate. Atunci am luat decizia de a începe un proces de coaching cu mirunainspires.com, care m-a ajutat să-mi calmez anxietatea, mi-a oferit mai multă claritate și mi-a deschis drumul spre alte explorări.
A urmat terapia cognitiv-comportamentală, iar ulterior am lucrat cu un profesionist specializat în hipnoterapie.
În cadrul cursului de coaching „Metoda Demartini” cu Dacian Păscuț am realizat că multe dintre tehnicile învățate pot fi aplicate nu doar în coaching, ci și în relația cu clienții mei din contabilitate, precum și în lucrul cu colegii. Această conștientizare a fost un punct de cotitură pentru mine.
După avest curs, am participat la un program de mentorat cu Cerasela Roagan: https://ceraselarogen.ro. De asemenea, am obținut diploma în Evolve Coaching (UK), un program cu durata de 5 luni (Evolve Life Coaching College), recunoscută pentru calitatea sa profesională. În cadrul programului am primit feedbackuri foarte pozitive atât de la clienți, cât și de la profesori, ceea ce a consolidat încrederea mea în abilitățile de coaching și în impactul pe care îl pot avea în viața oamenilor.
După șase ani de dezvoltare personală, studiu și lucru cu oameni care se confruntau cu diverse provocări, am înțeles că una dintre trăsăturile mele esențiale este perseverența în fața oricărui obstacol. Viața m-a purtat prin multe roluri profesionale – de la construcții și comerț, la agent de credite, healthcare assistant și contabilitate, unde am crescut de la zero experiență până la poziția de accounts manager.
Chiar și atunci când am avut propriul business, am realizat că adevărata mea chemare este să lucrez cu oamenii, să îi susțin și să le fiu alături în momentele de schimbare. Am căutat această direcție mult timp, iar până nu m-am aliniat cu menirea mea, nu mi-am găsit sensul în viață.
Pentru mine, coachingul este mai mult decât o meserie – este un apel al sufletului. Ceea ce mă diferențiază în mod particular este drumul meu spiritual. Au existat perioade în care am respins religia, însă am ajuns la convingerea profundă că fără o conexiune cu Dumnezeu nu putem merge cu adevărat înainte. Dumnezeu este mereu cu noi; uneori, însă, suntem noi cei care alegem să nu Îl vedem. Am simțit această prezență și protecție în momente dificile, inclusiv în situații de accident, din care am ieșit protejat și recunoscător.
Prin conexiunea divină accesibilă tuturor, ghidarea pe care o pot oferi, precum și voința și încrederea lor, putem transforma împreună provocările în pași către o viață mai împlinită și conștientă.
